28.10.2026 - 28.10.2026
Trainer
Ion RADU
Tip curs
Sală
Grup țintă

Seminarul este destinat profesioniștilor care au responsabilități sau atribuții în zona sancțiunilor internaționale, conformității și gestionării riscurilor, în special:
•    ofițeri de conformitate responsabili de sancțiuni internaționale; 
•    persoane implicate în implementarea și monitorizarea măsurilor restrictive; 
•    persoane responsabile cu implementarea sau aplicarea Regulamentului ASF nr. 3/2025; 
•    specialiști din departamentele Compliance, AML/CFT, KYC și Risk; 
•    specialiști implicați în procesele de screening și monitorizare; 
•    reprezentanți ai societăților de asigurare, reasigurare și ai intermediarilor în asigurări. 

Obiectivele cursului

Seminarul urmărește să ofere participanților o imagine actualizată asupra principalelor evoluții din domeniul sancțiunilor internaționale și asupra implicațiilor acestora pentru entitățile din piața asigurărilor.

La finalul seminarului, participanții vor avea posibilitatea să:

  • analizeze principalele actualizări ale programelor și regimurilor sancționatorii emise de ONU, UE și SUA în Trimestrul III 2026;
  • înțeleagă cele mai importante ghiduri, bune practici și clarificări publicate de Comisia Europeană și OFAC;
  • urmărească evoluțiile relevante din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene;
  • identifice principalele tipologii de eludare și deficiențe de conformare evidențiate în practică;
  • înțeleagă implicațiile practice ale acestor evoluții asupra proceselor interne de conformitate și monitorizare;
  • clarifice situații și spețe concrete întâlnite în activitatea profesională.
Tematica

Seminarul va urmări cele mai importante evoluții și informații relevante din Trimestrul III 2026, cu accent pe elementele care pot genera implicații pentru activitatea de conformitate.
Regimuri sancționatorii și noutăți
•    principalele evoluții ale regimurilor de sancțiuni ONU, UE și SUA; 
•    actualizări ale listelor și măsurilor restrictive; 
•    modificări și decizii cu relevanță pentru entitățile financiare; 
•    aspecte practice care trebuie urmărite în activitatea curentă. 
Ghiduri și clarificări
•    cele mai relevante ghiduri și orientări recente; 
•    FAQ-uri și clarificări publicate de Comisia Europeană și OFAC; 
•    bune practici privind aplicarea măsurilor restrictive; 
•    implicații asupra proceselor interne de conformitate. 
Jurisprudență și interpretări
•    evoluții relevante din jurisprudența CJUE; 
•    aspecte de interes privind interpretarea și aplicarea sancțiunilor; 
•    impactul practic al acestora asupra activității de conformitate. 
Sancțiuni și deficiențe de conformare
•    exemple de sancțiuni, amenzi și măsuri administrative; 
•    principalele deficiențe identificate în practică; 
•    vulnerabilități ale mecanismelor interne de control; 
•    tipologii de eludare a sancțiunilor. 
Aplicabilitate practică
•    screening și monitorizare; 
•    identificarea și gestionarea riscurilor; 
•    documentarea deciziilor; 
•    situații practice relevante pentru piața asigurărilor. 

Investiție

Investiția necesară pentru acest curs include: materialele de curs, pauza de cafea şi certificatul de participare.

Detalii curs

Prin acest seminar, Institutul de Studii Financiare își propune să ofere profesioniștilor din piața asigurărilor o imagine actualizată asupra evoluțiilor din domeniul sancțiunilor internaționale, completată de exemple practice și posibilitatea unui dialog direct asupra situațiilor întâlnite în activitatea curentă.

Seminarul se va desfășura la Sala Merope 1+2 a Hotelului Radisson Blu București, în data de 28.10.2026, după următorul program: 

10:00 – 12:00
Sesiunea 1 | Evoluțiile recente în domeniul sancțiunilor internaționale

Prima sesiune va oferi participanților o imagine de ansamblu asupra celor mai importante evoluții din Trimestrul III 2026.
Vor fi analizate principalele modificări ale regimurilor sancționatorii ONU, UE și SUA, alături de ghiduri, clarificări și bune practici publicate în perioada analizată.
O atenție deosebită va fi acordată impactului practic al acestor modificări, prin discutarea unor exemple și situații relevante pentru activitatea profesioniștilor din zona de conformitate.
De asemenea, vor fi abordate:
•    evoluții relevante din jurisprudența CJUE; 
•    sancțiuni și măsuri administrative recente; 
•    tipologii de eludare; 
•    vulnerabilități și deficiențe de conformare; 
•    aspecte practice privind screeningul și monitorizarea. 

12:00 – 12:30
Coffee Break

Un moment de pauză și networking, într-un cadru profesionist și informal.

12:30 – 13:30
Sesiunea 2 | Q&A și dezbatere interactivă

Cea de-a doua parte a întâlnirii este dedicată întrebărilor, discuțiilor și situațiilor practice.
Încurajăm participanții să fie cât mai activi și să vină cu întrebări, exemple sau spețe cu care se confruntă în activitatea profesională.
Sesiunea va permite:
•    clarificarea unor situații concrete; 
•    discutarea unor spețe propuse de participanți; 
•    aprofundarea subiectelor prezentate în prima parte; 
•    schimbul de experiență și de perspective; 
•    identificarea unor abordări practice pentru situațiile de conformitate. 

În cazul în care timpul alocat nu va fi suficient pentru a răspunde tuturor întrebărilor și pentru discutarea tuturor spețelor propuse, sesiunea va fi prelungită, astfel încât să putem acorda timpul necesar clarificării subiectelor de interes pentru participanți.

Locurile sunt limitate, motiv pentru care vă rugăm să ne transmiteți confirmarea participării până la data de 09.10.2026.

Nr. de ore
4
Detalii Trainer

Ion Radu este Expert Conformitate la Banca Comercială Română având responsabilități în administrarea riscurilor privind cunoașterea clientelei, prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, implementarea sancțiunilor internaționale.  Activează în domeniul bancar din 1999 de la prima apariție a acestei legislații în România ocupând anterior diverse poziții de execuție și coordonare în Raiffeisen Bank și OTP Bank.  

Locatie
Radisson Blu Bucharest
Preț cu TVA
600 RON
Enroll to course