10 September 2020

„Elaborarea unei strategii naționale pentru piața de capital este unul dintre proiectele în curs de desfășurare care urmărește întărirea măsurilor luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru consolidarea funcției de supraveghere, dar și pentru asigurarea unui cadru general unitar în sectorul piață de capital.

Sistemul nostru financiar este unul cross-border și este conectat la cel european, în primul rând, și la cel global, în al doilea rând. Prin urmare, evoluțiile globale influențează, prin propagarea contagiunii, atât piața financiară locală, cât și economia reală”, a declarat Valentin Ionescu, director al Direcției de Strategie și Stabilitate Financiară a Autorității de Supraveghere Financiară și Președintele Institutului de Studii Financiare.

Domnia sa a spus: „Abordarea privind riscurile a evoluat, devenind din ce în ce mai complexă, luând în considerare atât riscurile macro (abordare top-down), cât și riscurile micro (abordare bottom-up), mergând până la riscurile emergente legate de schimbările climatice și, mai nou, la riscurile legate de pandemie.”

Tot interviul îl puteți urmări aici: Valentin Ionescu, Forumul pieței de capital, ediția a III-a

Valentin Ionescu