Pentru al cincilea an consecutiv, Conferinţa Internaţională Anuală a Institutului de Studii Financiare îşi propune să stabilească un cadru de dezbateri utile celor care activează în domeniul serviciilor financiare. Anul 2019 este anul în care ne focusăm atenţia pe atractivitatea domeniului în ochii absolvenţilor, fie că sunt din Generaţia X sau Y şi identificăm în ce măsură aşteptările lor sunt adresate de viitorii angajatori sau de furnizorii de instruire continua din domeniu.

Evenimentul prezintă o radiografie a sectorului serviciilor financiare, la un an de la implementarea unor reglementări cu impact semnificativ asupra proceselor operaţionale - IDD, MiFID II, AML şi GDPR. Nu în ultimul rând, soluţiile de tip FinTech vor fi analizate prin prisma eficienţei şi eficacităţii aduse domeniul în cadrul sesiunilor de tip panel.

Institutul de Studii Financiare are plăcerea să vă invite la Conferința Internațională "Competenţe profesionale pentru generaţiile noi de angajaţi ", ediţia a V-a, organizată în data de 14 noiembrie 2019, la București, la hotel Hilton, între 09.00 și 17.00.

Ediţia din 2019 a evenimentului ISF își propune să prezinte o serie de dezbateri pe teme de interes, cum ar fi:

  • Revoluția din asigurări, bancassurance, inovare și insuretech
  • Optimizarea şi transformările digitale din serviciile financiare
  • Sisteme de învățare pentru adulți gata pentru viitor
  • Competenţe profesionale financiare recunoscute la nivel internaţionale
  • Produse financiare pentru generaţiile viitoare

 

Inscrieri, informații și RSVP: Alexandra Guzun, Responsabil Parteneriate, 0735671224, alexandra.guzun@isfin.ro
 
Partener Platinum

 
 

Partener Gold

 

Parteneri

 
 

 
 
 

 

Partener educațional

      
   
 
   

 

Parteneri media

                

    

Vin d'honneur oferit de

    
   
 
 
 

09.00-09.30 Inregistrarea participanților

09.30 - 09.45 - Cuvânt de deschidere

Dan ARMEANU - VicePreședinte, Autoritatea de Supraveghere Financiară
Leonardo BADEA - Viceguvernator, Banca Națională a României -FINTECH - evoluții recente și implicații pentru stabilitatea sistemului financiar

Inivtat Special:
Ligia DECA - Consilier de Stat, Administraţia Prezidenţială

09.45 – 11.00 - Sesiune plenară I

Călin RANGU - Președinte, Institutul de Studii Financiare Obiective ISF 2020
Adrian MARIN - Preşedinte, Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) Educația financiară în era digitală
Antonio SOUVANNASOUCK - Președinte, Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare din România (PRBAR)
Dorel DUȚĂ - Președinte, Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări din România  (UNSICAR) 2020- Momentul re
gândirii strategiei de atragere a tinerilor în asigurări

11.00-11.15 - Pauză de cafea
 
11.15 - 13.30 - Sesiune plenara II
 
Panel de discuții
  • Adrian MARIN - CEO, Generali România
  • Virgil ŞONCUTEAN - CEO, Allianz Țiriac Asigurări
  • Gabriela Lupas TICU - CMO ,NN Asigurări de Viață
  • Cătălin CÂMPEANU - Deputy Director, ISF
  • Camelia STĂICULESCU - Director Career Development Center, ASE
  • Reprezentanți studenți
  • Adrian MITROI - Conferențiar universitar, Academia de Studii Economice
John MADINGER- Președinte, AML Aware Red lights  - beneficial ownership and other AML issues
 
13.00-13.30 -Lansare de carte

 

13.30 - 14.30 - Pauză de prânz

 

14.30 - 16.30 -Sesiuni de paneluri

Panel "Revoluția în asigurări, bancassurance, inovare și insurtech"

Călin RANGU - Director, Autoritatea de Supraveghere Financiară
Andrea VETRONE - Specialist, EIOPA Innovation in insurance from a supervisory perspective
Viorica PĂCURAR- Director, NN Asigurări de Viață Inovație în distribuția directă
Sorin IACOB - CEO, GT Motive Digital insurance age- happy customers through free outsourcing
Cees WERFF - Președinte și CEO, CCN Claims Corporation Network Claims Management in Digital age
Mihaela CÎRCU - Project Manager, APPA Insurance in the digital age

 

Panel "Produse financiare pentru generațiile viitoare"

Valentin IONESCU - Director, Autoritatea de Supraveghere Financiară Produse financiare pentru generații viitoare
Alina PICA - Director executiv, SAI Erste Asset Management
Damir KERVINA -  Vouch for Me -social proof - better risk assessment  and more affordable insurance
Ludo PYIS - Președinte, AREOPA Create a common language between innovative SMEs and financiers
Acad. Lucian ALBU - Președinte Consiliul Științific, Institutul de Studii Financiare Considerații privind corelația dintre piața financiară și creșterea economică în UE
Prof. univ. dr. Ion STANCU- Director General, Institutul de Studii Financiare Indicele de Stabilitate Financiară (7)
Larisa GABUDEANU, Theodor ADAM, Victor ROTARU - Experți Managementul riscurilor operaționale - riscuri generate de IT
Florentina Almăjanu - Director General CFA România Generația I - Independență financiară la orice vârstă



16.30 - 17.00 - Vin d'honeur

 

 

 

 

             

      

                                                                      

 
 

Ștefan Daniel ARMEANU
Vicepreședinte ASF
 

Domnul Ștefan Daniel Armeanu este Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), responsabil de Sectorul Pensiilor Private, din noiembrie 2018. Anterior, începând din noiembrie 2014, a ocupat funcția de membru neexecutiv în cadrul Consiliului ASF. Cu o experiență de peste 20 de ani în domeniul învățământului universitar economic, domnul Armeanu este în prezent profesor universitar doctor la Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) din București. Începând din 1998, a fost, pe rând, preparator, asistent, lector universitar doctor și conferențiar universitar doctor la ASE, dar și conferențiar în cadrul Institutului Bancar Român și profesor universitar doctor la Facutatea de Administrație și Afaceri de la Universitatea București. În perioada 2007 – 2013, a fost actuar în cadrul a două companii de asigurări din România. Domnul Ștefan Daniel Armeanu este doctor și conducător de doctorat în Finanțe-Asigurări al Academiei de Studii Economice. Este absolvent al Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori (ASE) și al Facultății de Matematică (Universitatea București), dar și a două programe de masterat. Este membru al Centrului Național de Excelență în Studii de Management Comparat din cadrul Facultății de Management (ASE), a fost membru fondator al Centrului de Cercetari Financiar-Monetar al Facultății de Finanțe (ASE) și laureat al Galei Profesorul Bologna. Încă din 2009, domnul Armeanu este prezent în Top 5% autori din România, realizat de către ROPEC, fiind autor sau coautor a peste 15 cărți, dar și a numeroase articole și studii de specialitate.

Leonardo BADEA
ViceGuvernator BNR

Domnul Leonardo Badea este Viceguvernator al Băncii Naționale a României din luna octombrie a anului 2019. În perioada iunie 2017  - octombrie 2019 a fost Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară. Cu o experienţă de aproape 20 de ani în domeniul învăţământului universitar economic, domnul Badea a fost prorector al Universităţii Valahia din Târgovişte şi decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul aceleaşi instituţii de învăţământ. A obţinut consecutiv un mandat de senator şi unul de deputat în Parlamentului României, ocupând poziţiile de Secretar al Comisiei de buget - finanţe, activitate bancară și piaţă de capital din Senat şi de Preşedinte al Comisiei de Buget - Finanțe din Camera Deputaților. Domnul Leonardo Badea este doctor în contabilitate al Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi absolvent al Școlii post-doctorale în economie a Academiei Române. Totodată, este membru al European International Business Academy” (EIBA) şi Membru al Centre D’etudes sur le Développement International et les Mouvements Economiques et Sociaux (CEDIMES). Domnul Badea are o activitate susţinută în consiliile editoriale și știinţifice ale publicațiilor economice, fiind editor al consiliului știinţific al ”Journal of Accounting, Finance add Auditing Studies” din Turcia, editor al consiliului știinţific al ”Valahia Journal of Economics Studies”, CNCSIS B+ şi membru al consiliului editorial al ”Theorethical and Applied Economics”, CNCSIS B+.

 
Ligia DECA
Consilier de Stat

 Ligia Deca este Consilier de Stat în cadrul Departamentului Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale, având între responsabilități și coordonarea activităților proiectului România Educată. Are un doctorat în științe politice obținut la Universitatea din Luxemburg și a finalizat în acest an un stagiu post-doctoral la Colegiul Noua Europă. Este editoare, autoare și co-autoare a numeroase cărți și articole publicate în reviste de prestigiu. Între 2010-2012 a coordonat Secretariatul Procesului Bologna și organizarea Conferinţei miniștrilor educației.  Face parte din Consiliul Director al Comisiei Fulbright și este membru în juriul European Award for Excellence in Teaching in the Social Sciences and Humanities acordat de Central European University (CEU).

 
Călin RANGU
Președinte ISF

 Domnul Călin Rangu este dublu licențiat, doctor în rețele neurale aplicate în seriile financiare, absolvent MBA, lector universitar, cercetător științific, director în cadrul ASF al Direcției Supraveghere, Control Intermediari și Reguli Conduită, președinte al Institutului de Studii Financiare, vicepreședinte al comitetului ITF al Autorității Europene de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA), membru al Comitetului Consumer Protection and Financial Innovation al EIOPA, membru in Board-ul EFICERT (European Financial Certification Organisation), coordonator al InsurTech HUB al ASF. Are o experiență de peste 20 de ani în domeniul financiar-bancar, din care peste 15 ani de management in sectorul privat (Raiffeisen Bank , Raiffeisen Informatik Austria), în cadrul BNR, IBR și al ASF. A publicat peste 150 de articole, și două cărți, fiind organizator sau vorbitor la conferințe românești majore legate de protecția consumatorilor și reguli de conduită, domeniul financiar-bancar, sisteme informatice, tehnologii și inovații financiare, managementul riscului operațional, securitate cibernetică, soluționarea alternativă a litigiilor, etc


Alina PICA
Director executiv, SAI Erste Asset Management

 Experienta de aproape 20 ani in piata de capital din Romania, cu expertiza in domeniul juridic si de conformitate. Cunostinte acumulate atat in cadrul autoritatii de reglementare si supraveghere (C.N.V.M. - actualul A.S.F.), cat si in cadrul unor institutii (financiare) prestigioase din Romania, precum S.C. Ernst & Young Assurance S.R.L. si Raiffeisen Capital & Investment S.A.In cadrul SAI Erste Asset Management S.A., Alina Pica supraveghează activitatea legală si de conformitate, activitatea financiară și de operațiuni, riscul operațional, precum și componenta de project management.


Gabriela Lupaş TICU
 
Chief Marketing Officer, NN România
 

 

Cu o experiență bogată în dezvoltarea afacerilor în jurul consumatorului, Gabriela Lupaş Ţicu a preluat funcţia de Chief Marketing Officer în cadrul NN în luna aprilie a acestui an.Gabriela a absolvit facultatea de Relaţii Economice Internaţionale și are expertiză în dezvoltarea de produse şi branduri, consolidată în companii recunoscute în domeniul bunurilor de larg consum.

 
Viorica PACURAR
Director vânzări retail
NN Asigurări de Viață

Viorica Păcurar are o experiență de aproape 22 de ani în domeniul vânzărilor de asigurări. De-a lungul carierei, ea a construit și coordonat rețele ample de vânzări în toată țara, cu performanțe dovedite și rezultate în continuă consolidare. Totodată, s-a dedicat formării de profesioniști în acest domeniu, implicându-se în dezvoltarea competențelor profesionale de care aceştia au nevoie pentru a sprijini românii să-și asigure viitorul financiar. Din poziția de director de vânzări retail la NN Asigurări de Viață, Viorica Păcurar se ocupă, alături de o echipă formată din peste 1500 de consultanți financiari, de dezvoltarea si implementarea strategiei naționale de vânzări retail de asigurări de viață și de sănătate a NN.

 
Sorin IACOB
CEO GT Motive

Domnul Sorin IACOB combina experienta si studiile IT&C cu ultimii 11 ani de activitate de tip Business Inteligence in sectorul auto, asigurari si servicii financiare. Dintre proiectele notabile enumeram implicarea sa in implementarea Arhivei Electronice de Garantii Reale Mobiliare, digitatlizarea proceselor de subscriere polite auto sau proiecte integrate end-to-end pentru managementul reparatiilor auto. Absolvent al Facultatii de Automatica din cadrul Universitatii Politehnice din Bucuresti a activat in segmentul clientilor strategici pentru companii ca DIGI si Euroweb Romania si a condus operatiunile EurotaxGlass Romania. Din Ianuarie 2015 este Country Manager pentru Romania si Ungaria al GT Motive.


Adrian MARIN
Președinte UNSAR
CEO Generali

Domnul Adrian Marin are o vastă experienţă, de peste 20 de ani, în asigurări, cariera pe care şi-a format-o în Generali Romania, unde a deţinut diverse funcţii, de la senior underwriter la şef  birou sau director de department şi, apoi, poziţii de top management. Din septembrie 2011 este Directorul General al companiei Generali Romania, poziţie pe care o ocupa şi în prezent.În perioada 2010 – Octombrie 2016 a fost Membru în Comitetul Executiv al Uniunii Naţionale a Asiguratorilor si Reasiguratorilor din Romania (UNSAR), unde s-a implicat activ în susţinerea proiectelor iniţiate la nivel de Uniune, iar din Octombrie 2016 a fost ales Preşedinte UNSAR.În perioada 2013 – 2014 a fost şi membru în Comitetul Strategic al Insurance Europe.

 
Dorel DUȚĂ
Președinte UNSICAR

 Domnul Dorel Duță a fost ales președinte al UNSICAR in decmbrie 2017, este reprezentatul pietei financiare non bancare in Colegiul de Coordonare al Entității de Soluționare Alternativă a Litigiilor SAL-FIN. Are o bogată experiență în industria de asigurări, în care activează de peste 22 ani. Este absolvent al Facultății de Drept, deține un certificat de management obținut la The Open University Business School și are o serie de cursuri de specializare în domeniul asigurărilor. Începând din anul 2000, Dorel Duță a devenit asociat și director la Hobbit Broker de Asigurare, companie specializată pe zona corporate.


Antonio SOUVANNASOUCK
Președinte PRBAR

 

Antonio SOUVANNASOUCK, absolvent al Institutului Politehnic Bucuresti, are o cariera in asigurari de peste 26 ani si  este din 1996 Managing Partner la ASIGEST prima companie de brokeraj din Romania. De asemenea face parte din Consiliul de Administratie al ASIGEST Broker SPA, companie cu prezenta in Italia, Bulgaria, Serbia, Maroc, Germania si Turcia.Lunga sa experienta profesionala este caracterizata de o bogata expertiza in riscurile corporate, recunoscuta unanim in piata de asigurari. De altfel, este de din 2005 lector al Institutului de Asigurari si Pensii, actualul Institut de Studii Financiare.De anul acesta este Presedintele Patronatului Roman al Brokerilor de Asigurare si Reasigurare, organizatie la care este si membru fondator.


Virgil ȘONCUTEAN
CEO
Allianz Ţiriac Asigurări

 

Virgil Soncutean are peste 18 ani experienta in domeniul asigurarilor, iar de la 1 septembrie 2016 a preluat functia de CEO al Allianz-Tiriac Asigurari, al doilea cel mai mare asigurator local in functie de primele brute subscrise in primul semestru din 2019.El s-a alaturat echipei Allianz-Tiriac in anul 2001, iar pana in 2006 a activat in cadrul ariei vanzari si managementul vanzarilor, mai intai ca director al departamentului de training, iar apoi ca director regional de vanzari. In 2006 a fost cooptat in echipa Allianz din Germania, iar timp de patru ani a coordonat programe de transformare organizationala in companii ale Grupului Allianz din peste 20 de tari. A condus divizia de consultanta in managementul distributiei din cadrul Allianz Group OPEX (in prezent Allianz Consulting), precum si centrul de consultanta regionala CEEMA al Allianz Group OPEX. La 1 ianuarie 2013 Virgil Soncutean a preluat functia de director vanzari si distributie in cadrul Allianz-Tiriac, devenind, de asemenea, si membru in consiliul director al companiei.El este absolvent al Facultatiii de Stiinte Economice, specializarea Cibernetica, Statistica si Informatica Economica din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si detine un Executive MBA la Kellogg School of Management.

 

Valentin IONESCU
Director
ASF

Domnul Valentin Ionescu este Director al Direcției de Strategie și Stabilitate Financiară din cadrul ASF, domnul Ionescu a activat timp de 20 de ani în domeniul investițiilor şi al supravegherii financiare. A ocupat în cadrul ASF poziția de Director delegat al Direcției de Strategie și Stabilitate Financiară (ianuarie 2015 – septembrie 2015) şi de Director al Direcției de Supraveghere Integrată (2013 – 2014).  Activitatea profesională mai include poziții precum cea de Director General al Bursei de Valori București (2010 – 2011),  de Membru în CA la Sibex, SIF Moldova (2012 – 2013) si de Președinte CA al Depozitarului Central (2010 – 2011), dar și experienţă internaţională – Euro Invest Bank Gmbh Austria (Head of Sales, 2009 - 2010) şi Wood&Co Cehia (Senior Sales Trader, 2007 – 2009). Domnul Valentin Ionescu a absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerț, are un MBA și un Certificat în Finanțe de la George Town University US.

 

 Prof. univ.dr. Ion STANCU
Director General ISF

Domnul Ion STANCU este profesor universitar, Departamentul Finanţe, Academia de Studii Economice din Bucureşti, director masterat “Management financiar şi investiţii” şi conducător de doctorat cu expertiză în domeniile Analiza şi planificarea financiară, Evaluarea şi finanţarea proiectelor de investiţii, Pieţele de capital si gestiunea portofoliului. Recomandă spre consultare, în acest sens, lucrările “FINANŢE. Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului. Investiţii directe şi finanţarea lor. Analiza şi gestiunea financiară a întreprinderii”(2007), “Finanţe corporative cu Excel” (2012), precum şi „Finante Corporative, vol. I, Analiza şi planificarea financiară a întreprinderilor” (2015). Are o bogată experienţă în reforma programelor de învăţământ superior financiar (licenţă, masterat, doctorat) şi în cooperarea universitară internaţională ca decan al facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (1993-2004) și ca prorector al Academiei de Studii Economice (2004-2016). Ca director şi membru în proiecte de cercetare a analizat impactul arieratelor, crimei financiare, protecţiei mediului, dezvoltării durabile, responsabilităţii sociale etc. asupra performanţei companiilor şi creşterii economice. Din anul 2003 activează ca administrator SIF Banat-Crişana şi la Banca Românească. Din 1993 este membru CECCAR şi din 2000 este membru CAFR.

 
Mihaela CÎRCU

Project Manager
Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor (APPA)

 Doamna Mihaela CÎRCU este Project Manager în cadrul APPA-Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor – ONG-ul care a dezvoltat primele campanii naționale de informare și educare a consumatorilor - și totodată Director de Dezvoltare al XPRIMM, o companie românească de media specializată în industria de asigurări din CEE și SEE. Mihaela are o experiență de 14 ani în domeniul asigurărilor și pensiilor private în Europa Centrală și de Est. Absolventă a Academiei de Studii Economice București, Mihaela este, de asemenea, licențiată CII – Chartered Insurance Institute din Marea Britanie.

 
John MADINGER

Președinte AMLAware

Cariera de aplicare a legii a lui John Madinger a cuprins 35 de ani ca investigator criminal și agent narcotic. Alocat timp de mai bine de 20 de ani grupului de lucru pentru controlul criminalității organizate și Task Force pentru zona de trafic de droguri de înaltă intensitate din Hawaii, a fost specialist în spălarea banilor, confiscarea activelor și investigații financiare. Martor expert atestat de instanță în materie de spălare de bani, el este autorul Spălării banilor: un ghid pentru anchetatorii criminali, ediția a treia ”(2011) și a oferit instruire în materie de spălare de bani și infracțiuni financiare forțelor de ordine, procurorilor, judecătorilor și autoritățile de reglementare din peste 20 de țări din întreaga lume. El este licențiat în justiție penală de la Indiana University și master în istorie de la Universitatea Hawaii. În prezent, lucrează ca consilier al criminalității economice pentru Departamentul Trezoreriei, oferind asistență tehnică în domeniile spălării banilor, finanțării terorismului și investigării crimelor financiare guvernelor din Africa, Orientul Mijlociu și Caraibe. În calitate de președinte al AMLAware, LLC, el produce, de asemenea, instruire AML pentru sectoarele de asigurări și financiare din întreaga lume. În plus față de trei ediții ale Spălării banilor, este autorul Informatorului confidențial: Legea executării instrumentului cel mai valabil (1999) și primul său roman, Moartea pe capul diamantului, a fost publicat în 2008. A primit premii pentru scrierea academică, romane, cărți de text, nuvele și poezie.
 
 
Andrea VETRONE
Expert on Supervisory Oversight, EIOPA

 Domnul Andrea Vetrone s-a alăturat departamentului de supraveghere EIOPA în aprilie 2018. Rolul principal al EIOPA Oversight este îmbunătățirea convergenței și aplicării coerente a dreptului Uniunii Europene în sectorul asigurărilor, în timp ce dezvoltă o cultură europeană de supraveghere comună. Dl Vetrone este, de asemenea, implicat în EIOPA InsurTech TaskForce, în calitate de coordonator al activităților în domeniul externalizării cloud. În mod evident, domnul Vetrone a lucrat ca manager pentru KPMG Advisory în Italia, unde a gestionat proiectarea și implementarea cadrelor de gestionare a riscurilor operaționale ale mai mulți asigurători și bănci. Înainte de a se alătura KPMG Advisory, domnul Vetrone a fost manager de proiect pentru zona COO Group din Generali, unde a contribuit la definirea și implementarea unora dintre politicile și procedurile de guvernare operațională a grupului (cum ar fi politica de externalizare a grupului și politica de gestionare a continuității afacerii). Domnul Vetrone deține un master în management și licență în administrarea afacerilor de la Universitatea Cattolica del Sacro Cuore.

 
Ludo PYIS

Fondator AREOPA

Ludo Pyis este președintele și fondatorul AREOPA, un grup de consultanță la nivel mondial, specializat în Managementul Schimbărilor, Managementul Capitalului Intelectual, Managementul Cunoștințelor Aplicate și Managementul Procesului de Risc. Este membru al Facultății în Management Center Europe și membru al Grupurilor de experți ai Comisiei Europene pentru evaluarea imobilizărilor necorporale (2006) și pentru evaluarea IP (contabilitate și raportare 2013). Dl Pyis a obținut un master în psihologie industrială și organizațională, administrarea afacerilor la Universitatea Liberă din Bruxelles (VUB). Domnul Ludo și-a început cariera ca formator de management pentru General Motors, și ca European Quality Manager și V.P. Dezvoltarea organizației la Hewlett-Packard. El este invitat la mai multe conferințe și seminarii internaționale cu privire la calculul și managementul capitalului intelectual și la inovarea perturbatoare.

 

Cees WERFF
Președinte și CEO 
CCN Claims Corporation Network

 Domnul Cees Werff este Director executiv global de asigurări, cu un istoric al strategiei de proiectare și execuție, a schimbării de conducere care oferă rezultate de top și de jos, Cees WERFF a informat recent InterEurope AG printr-o etapă MBO, proiectând o cultură de dezvoltare a afacerilor, extinderea operațiunilor către regiunea ECE și o diversificare a produselor și serviciilor. Anterior, el a condus ING Global Network prin dezvoltarea și implementarea unei retele strategice ale modelului de business și consolidarea filialelor și a forțelor de vânzări separate anterior. Printre punctele forte se numără managementul riscurilor, gestionarea riscurilor, execuția fuziunilor, conducerea strategică, managementul vânzărilor, relațiile publice și guvernamentale și afacerile mass-media

 

 Larisa GABUDEANU
Specialist

Specialist în protecția datelor, având o bogata experiență ca avocat într-o firma internațională de avocatură, asistând clienți internaționali și coordonând proiecte privind dreptul bancar, dreptul informatic și protecția datelor personale. La acestea se adaugă cunoștințele privind securitatea informației și managementul riscului acumulate în cadrul unui grup bancar regional, precum și studiilor de specialitate (în plus față de absolvirea Facultății de Drept din cadrul Universității București, Larisa a absolvit Facultatea de Informatica din cadrul Universității București și este în curs de finalizare a masterului de Securitate a Informației din cadrul Facultății de Cibernetică).

 

Theodor ADAM
Expert IT

 Este absolvent al Facultății de Electronica și Tc. (UPB 1995) și al Scolii de Studii Academice postuniversitare de Management (2002), a lucrat în industriile IT, asigurări și cea a serviciilor juridice. Cu experiență de 24 de ani în IT, din care, 19 ani în poziții de conducere. Domenii de expertiză: gestionarea proceselor de dezvoltare a aplicațiilor, infrastructură, continuitatea afacerii și redresare în caz de dezastru, planificare strategică, management prin obiective, managementul proiectelor și operațiuni IT

 
Victor ROTARU
Expert IT si DPO

 Expert IT și DPO, cu o bogată  experiență în managementul securității informației și management operațional, cu experiență internațională, multiculturală, în cadrul unor Grupuri bancare de renume precum și experiență ca lector în cadrul IBR ( Institutul Bancar Roman ) și ISF (Institutul de Studii Financiare ).

 
Damir KERVINA
Chief Product and Operations Officer,

VouchForMe

Având abilități de inginerie combinate cu dezvoltarea afacerilor de pornire, Damir Kervina are o experiență vastă în aducerea de noi servicii IT din faza de concept pe piață. În trecut, a gestionat proiecte de cercetare și dezvoltare și a co-fondat un startup IT german.

 
Acad. Lucian-Liviu ALBU Phd

Academia Română

Economist (ASE, Facultatea de Cibernetică și Statistică Economică) este membru titular al Academiei Române, director al Institutului de Prognoză Economică și conducător de doctorat în cadrul Academiei Române. Este fondator al revistei Romanian Journal of Economic Forecasting (din 2007 prima revistă ISI pentru economie din România). În 2000 a fost Ministrul Muncii și Protecției Sociale în Guvernul Isărescu, iar în perioada 2010-2019 a fost membru al primului Consiliu Fiscal din România. În perioada 2009-2015 a fost reprezentantul României în „Network of experts in the field of gender equality“ (EC - DG Justice). În străinătate, și-a început cariera didactică și de cercetare după 1989, prin proiectele obținute prin competiție de la Uniunea Europeană și alte organisme internaționale (Banca Mondială, ONU, USAID, Fondul Belgian pentru Cercetare Științifică, Fondul Flamand pentru Cercetare, British Academy, CINADCO, GDN etc.), precum și în cadrul schimburilor externe ale Academiei Române.  Specialist în câteva domenii economice (modelare economică și prognoză, macroeconomie, creștere economică și convergență, economie informală și evaziune fiscală), a publicat în calitate de autor, singur sau în colaborare, peste 50 cărți și peste 300 articole și studii, apărute în reviste din țară și din străinătate. Prin numărul de publicații și citări se plasează pe primele locuri în România, la principalele baze bibliografice pentru domeniul economic (Scopus, Web of Science, IDES-RePEc, Google Academic, WorldCat etc.). Este membru într-o serie de organizații, societăți sau asociații profesionale, naționale și internaționale, precum Consiliul Statistic Național, ARCOR (Asociaţia Română pentru Clubul de la Roma), EcoMod (Global Economic Modeling Network), EGGE, European Union (expert național), Consiliul Consultativ al Academiei de Studii Economice, Consiliul Școlilor Doctorale din ASE (Finanțe și respectiv Cibernetică și Statistică Economică), Consiliul Director al Comitetului Național Român – Consiliul Mondial al Energiei (ca reprezentant din partea Academiei Române), Academia Europaea (The Academy of Europe), GLO (Global Labor Organization), EBES (Eurasia Business and Economics Society) etc. Din 2019 este Președinte al Consiliului Științific al Institutului de Studii Financiare.

 

 
Camelia Stăiculescu Phd

Director, Centrul de Consiliere si Orientare în Carieră

Conf. univ. dr. Camelia Stăiculescu este director al Centrului de Consiliere și Orientare (CCOC) în Carieră din Academia de Studii Economice din București. Este absolventă a Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Pedagogie, cu specializări în Consiliere vocațională, doctor în Științe ale Educației și își desfășoară activitatea didactică în cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic. Are o bogată activitate în proiecte educaționale, în special în activități de formare a adulților și consiliere a studenților. A coordonat și realizat, împreună cu echipa CCOC, studii asupra: cerințelor angajatorilor față de competențele absolvenților, inserției absolvenților de studii superioare economice în piața muncii, expectanțelor studenților în raport cu viitoarea profesie etc.
 
Florentina ALMĂJANU

Director General,
CFA Society Romania

 

Florentina Almajanu are peste 22 de ani de experienta in conducerea si reprezentarea asociatiilor profesionale din domeniul financiar, unde a coordonat campanii de public affairs, actiuni de lobby, campanii de PR, comunicare si advocacy.Florentina conduce din pozitia de Director General oganizatia CFA Society Romania, membra a CFA Institute, institutia care administreaza certificarea CFA (Chartered Financial Analyst), una din cele mai prestigioase din lume, in randul profesionistilor din domeniul financiar.In cei peste 20 de ani cat a condus activitatea Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania – UNSAR, Florentina a contribuit activ la obtinerea deductibilitatilor fiscale pentru asigurarile private de sanatate, la modificari legislative importante in domeniul asigurarilor si la cresterea notorietatii si credibilitatii asociatiei. Recunoasterea a venit si prin faptul ca UNSAR a castigat premiul Golden Award for Excellence la Romanian PR Award 2016, categoria Public Affairs, Advocacy, Lobby cu Campania “Viitorul sistemului de sanatate incepe ACUM”, proiect dezvoltat de agentia Point Public Affairs.Absolventa a Institutului Politehnic Bucuresti, Facultatea de Energetica, specializarea energetica nucleara, cu un Master in Finante si Asigurari la Academia de Studii Economice Bucuresti, si o bursa la University of Wisconsin la La Crosse, obtinuta in speacilizarea “Health and Pension Risk Management Fund”, Florentina si-a perfectionat abilitatile de comunicare, reprezentare si public speaking prin cursuri la Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica “I.L. Caragiale”, training-uri in domeniul public affairs si advocacy si training-uri realizate de Royal Academy of Dramatic Art – RADA for Business.

 

ISF Conference