Cursul vizează următoarele categorii profesionale, dar nu numai:
- Membri în Consiliile de Administrație și de Supraveghere, inclusiv din conducerea Întreprinderilor Publice (vizate de OUG nr. 109/2011),
- Ofițeri de Conformitate (Compliance Officers),
- avocați și consilieri juridici corporativi,
- conducători și reprezentanți ai compartimentelor de relații cu investitorii (IR),
- consultanți autorizați,
- brokeri.
Nivel de experiență necesar: Mediu și Avansat.
Destinat în principal profesioniștilor din structurile de management și control ale emitenților.
Cursul are ca obiectiv creșterea nivelului de înțelegere asupra:
- principiilor de guvernanță corporativă în materie societară (cadrul OECD, legislație comunitară și națională) și a modului în care poate fi realizată implementarea acestora;
- cadrului legal și aspectelor tehnice asociate obligațiilor de transparență societară;
- cadrului legal și aspectelor tehnice asociate drepturilor ce derivă din calitatea de acționar.
- Cadrul conceptual de Guvernanță: Principiile OECD, cadrul european și cel național specific companiilor listate, guvernanța corporativă în sectorul public (OUG 109/2011) și rolul comitetelor consultative (Audit, Nominalizare, Remunerare).
- Obligații de Transparență: Rapoarte financiare periodice (anuale, semestriale, trimestriale în format IFRS/ESEF) și raportarea curentă (evenimente majore, litigii, tranzacții cu părți afiliate).
- Drepturile acționarilor și AGA: Convocarea și desfășirarea adunărilor geneale, aspecte legate de dreptul de participare, exercitarea dreptului de vot, dreptul de a adresa întrebărietc.
- Relația cu Autoritatea de Supraveghere.
Investiția include suport de curs online de tipul share screen și suport din partea trainerului pe durata parcurgerii cursului, precum și certificatul de participare.
Cursul oferă o perspectivă practică asupra cadrului de realizare a evenimentele corporative majore din viața unei companii listate.
În cadrul acestui program vor fi parcurse, într-o abordare analitică, de conformitate, sub aspect legal și tehnic, procesele de admitere și retragere de la tranzacționare, precum și operațiunile societare de capital (majorări/reduceri, fuziuni, divizări).
Cursul se va desfășura după următorul program:
- 27.10.2026 - Sesiunea I, în intervalul orar: 10:00-16:00.
- 28.10.2026 - Sesiunea II în intervalul orar: 10:00-16:00.
Razvan Alexandru Popp - Economist, are o experiență profesională cumulată în cadrul autorității de supraveghere a pieței de capital (CNVM și ASF) de aproape 20 de ani, începând cu noiembrie 2013.
În prezent ocupă funcția de Șef Serviciu, Serviciu Transparență și Raportări Emitenți (STRE), poziție de conducere aflată în directă subordonare față de vicepreședintele Sectorului Instrumentelor și Investițiilor Financiare din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară.
Această poziție presupune conducerea/coordonarea activităților de supraveghere, monitorizare și investigare a obligațiilor companiilor listate (emitenților) în ceea ce privește (I) guvernanța corporativă, (II) operațiunile/evenimentele societare realizate de către companiile listate, (III) conformitatea informațiilor financiare și a celor legate de durabilitate cu cadrul de raportare specific și (IV) participarea la activitățile și întâlnirile grupurilor de lucru ESMA și OECD în cadrul căruia este parte.
A absolvit cursurile facultății de Cibernetica, Statistica si Informatica Economica din cadrul Academiei de Studii Economice din București, specializarea Cibernetica Economica.
Din noiembrie 2006 lucrează in cadrul autorității cu atribuții de supraveghere, autorizare si reglementare a pieței de capital (Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, in prezent Autoritatea de Supraveghere Financiara).
Debutul in cadrul autorității a fost in cadrul structurii de supraveghere electronica a tranzacțiilor, pe funcția de referent de specialitate, respectiv specialist.
Ulterior a ocupat pe rând funcția de Șef Serviciu in cadrul structurii care asigura supravegherea obligațiilor de raportare a emitenților si respectarea drepturilor acționarilor, Consilier in cadrul cabinetului Președintelui C.N.V.M., Consilier in cadrul Cabinetului Vicepreședintelui A.S.F. – Sectorul Instrumentelor si Investițiilor Financiare si Director al Direcției Contestații si Protecția Investitorilor.