-

Institutul de Studii Financiare în parteneriat academic cu 26 universități din România  și cu Autoritatea de Supraveghere Financiară continuă susținerea demersurilor de educație financiară prin atragerea studenților din ciclul licență și master. Proiectul “SmartFIN@ISF - Seminare de perfecționare vocațională” va continua cu o nouă denumire, „SmartFIN@ISF - Convergența dintre cunoaștere și practică în piețele financiare non-bancare și are drept obiectiv îmbunătățirea abilităților și cunoștințelor studenților care vor deveni consumatori de servicii financiare (la finalul studiilor) dar și potențiali angajați în piețele financiare (asigurări, bănci, pensii private, investiții).

Proiectul SmartFIN@ISF a fost dezvoltat în primăvara anului 2021 și a înregistrat până în primăvara anului 2026: 240 sesiuni de instruire la care au participat 20.170 de studenți.

 

Lista temelor propuse pentru acest an universitar este:

 

DEZVOLTARE PERSONALĂ ȘI PROFESIONALĂ

 

COMPETENȚE TEHNICE ȘI EDUCAȚIE FINANCIARĂ

 

  • CV-ul și dezvoltarea personală
  • Drumul către primul tău job: de la CV la interviu
  • Cum să-ți construiești CV-ul
  • Interviu de 10: cele mai dificile întrebări de interviu
  • Riscurile generate de AI: Cum să utilizezi inteligent și sigur AI?
  • Riscurile prezente în online: cât de protejat crezi că ești?
  • Inteligența artificială și manipularea percepției umane
  • Rețelele sociale între dezinformare și manipulare
  • Start-up și antreprenoriat – investiția ta în viitor
  • Comunicare în business
  • Antreprenoriatul la suprafață și în profunzime
  • Viitorul tău în siguranță: drumul către o carieră în asigurări
  • De la teorie la tranzacții: cariere pe piața de capital
  • Arhitectura sistemului financiar nebancar. Oportunități de carieră oferite de acesta
  • Skilsurile viitorului
  • Cum să devii angajabil în economia viitorului
  • Asigurările viitorului
  • Drumul banilor. Ce este educația financiară

 

  • Digitalizare și Project Management
  • Rolul fondurilor de investiții și al fondurilor de pensii în piața de capital
  • Sustenabilitatea economică și deciziile responsabile în economie
  • Sustenabilitate în asigurări
  • Primii pași în lumea investițiilor
  • Investițiile în acțiuni și ETF-uri
  • Perspectiva pieței – Recomandări ale intermediarilor pieței de capital
  • Guvernanța corporativă pentru companiile admise la tranzacționare
  • ESRS și educația financiară – convergența dintre raportarea de sustenabilitate și responsabilitatea socială
  • Cum luăm decizii financiare inteligente într-o lume digitală: de la economisire și investiții la inteligență artificială
  • Educația financiară și aplicabilitatea în piața asigurărilor
  • Educația financiară și aplicabilitatea în piața de capital
  • Oportunități și riscuri pe piețele de acțiuni
  • Repere privind selecția acțiunilor în cadrul unui portofoliu de active financiare
  • Recomandări privind managementul unui portofoliu individual de active financiare
  • Repere de evaluare a companiilor listate (calculul și interpretarea multiplilor de evaluare)
  • Utilizarea responsabilă a modelelor de inteligență artificială (AI) în domeniul administrării de active
  • Piața de capital de la teorie la practică
  • Tot ce trebuie să știi despre pensiile private
  • Cum să înțelegi/negociezi corect un contract de asigurări?
  • Administrarea pensiilor private din România – Pilonul II și III de pensii, mituri și realități
  • Admiterea la tranzacționare pe ambele piețe ale BVB
  • Educație financiară pentru un viitor sigur
  • Educația financiară în era digitală
  • Educația financiară și dezvoltarea economică sustenabilă
  • Finanțe comportamentale / Comportamentul investitorului, factor dominant în îndeplinirea obiectivelor investiționale pe termen lung
  • Banii la lucru: cum investim prin fondurile de investiții
  • Ce este esențial în lumea modernă pentru a fi investitor?
  • Cyberresilience
  • Crypto, MiCA, piețele de criptoactive
  • Utilizarea tehnologiilor DLT pe piețele financiare
  • Provocările investițiilor pe piața de capital
  • Asigurările de locuințe, de la cele obligatorii la cele facultative
  • Abordarea comportamentală a investițiilor pe piețele financiare
  • Alocarea activelor la fondurile deschise de investiții
  • Tot ce trebuie să știi despre asigurările de viață și cele de sănătate
  • De la vis la realitate: Cum funcționează investițiile și de ce contează?
  • Brokerul de asigurări: de la nevoia clientului la soluția potrivită
  • Ai un plan de afaceri. Dar ai si #PlanulB pregatit?
  • Antreprenor pentru 30 de minute: construieste #PlanulB al afacerii tale

 

-