17.09.2026 - 17.09.2026
Trainer
Andreea Neagu
Tip curs
Sală
Grup țintă

Cursul se adresează adulților care doresc să își dezvolte abilitățile de comunicare și de gestionare a conflictelor pentru a-și îmbunătății calitatea relațiilor profesionale și a crește nivelul de coeziune între membrii echipelor. 
Acest program este potrivit pentru cei care vor să învețe să își gestioneze emoțiile puternice care îi impiedică să comunice eficient și pentru cei care au nevoie să depășească anumite blocaje de comunicare.
 

Obiectivele cursului

Programul urmărește dezvoltarea unei abordări unitare a comunicării, bazată pe claritate, empatie, respect și responsabilitate profesională, astfel încât participanții să poată gestiona cu succes atât situațiile curente de relaționare, cât și interacțiunile dificile sau conflictuale.
La finalul programului de formare, participanții vor dobândi competențe care le vor permite:
•    să înțeleagă principiile fundamentale ale comunicării eficiente și impactul acestora asupra relației cu clientul; 
•    să utilizeze tehnici de comunicare verbală, non-verbală și paraverbală adaptate diferitelor contexte profesionale; 
•    să comunice eficient în interacțiunile directe și telefonice cu clienții interni și externi; 
•    să redacteze mesaje și corespondență profesională clare, coerente și orientate către nevoile destinatarului; 
•    să aplice tehnici de ascultare activă și să formuleze întrebări relevante pentru identificarea corectă a nevoilor interlocutorului; 
•    să gestioneze într-o manieră profesionistă reclamațiile, situațiile dificile și interacțiunile tensionate, utilizând tehnici de comunicare asertivă și orientare către soluții; 
•    să adapteze stilul de comunicare în funcție de tipologia interlocutorului și de particularitățile fiecărei situații; 
•    să transfere competențele dobândite în activitatea profesională curentă, contribuind la îmbunătățirea relației cu clienții și la dezvoltarea colaborării între structurile organizației. 

Tematica

Programul de formare este structurat într-o succesiune logică de module care urmăresc dezvoltarea progresivă a competențelor de comunicare necesare personalului Hidroelectrica în relația cu clienții interni și externi. Conținutul programului a fost conceput astfel încât participanții să dobândească atât cunoștințele teoretice care fundamentează procesul de comunicare, cât și instrumentele practice necesare gestionării eficiente a situațiilor întâlnite în activitatea profesională.

Fiecare modul îmbină prezentarea conceptelor teoretice cu exerciții aplicative, studii de caz, simulări și jocuri de rol, facilitând transferul imediat al cunoștințelor în activitatea curentă. Succesiunea temelor urmărește dezvoltarea graduală a competențelor, pornind de la principiile comunicării eficiente și continuând cu tehnici specifice comunicării față în față, comunicării telefonice și scrise, ascultării active, gestionării situațiilor dificile și adaptării stilului de comunicare în funcție de interlocutor.

Programul este organizat în două zile de instruire, urmate de o sesiune de follow-up dedicată consolidării competențelor și evaluării modului în care participanții aplică tehnicile dobândite în activitatea profesională.

Investiție

Investiția necesară pentru acest curs include: materiale de curs, pauze de cafea şi certificat de participare.

Detalii curs

Programul de formare „Tehnici de comunicare cu clientul – comunicare față în față, comunicare verbală și comunicare scrisă, în relația cu clientul intern și extern” este conceput pentru dezvoltarea competențelor profesionale de comunicare ale participanților, în concordanță cu obiectivele organizaționale ale Hidroelectrica privind creșterea calității serviciilor oferite și consolidarea relațiilor cu clienții și colaboratorii.

În contextul actual, în care interacțiunea cu beneficiarii serviciilor, partenerii de afaceri și colegii din cadrul organizației presupune adaptabilitate, profesionalism și orientare către soluții, comunicarea eficientă reprezintă una dintre competențele esențiale pentru desfășurarea activității în condiții de performanță și eficiență.

Cursul va avea o durată de 16 ore și se va desfășura după următorul program: 

  • 20 octombrie 2026 - 8 ore în intervalul orar 09:00 - 17:00
  • 21 octombrie 2026 - 8 ore în intervalul orar 09:00 - 17:00
Nr. de ore
16
Detalii Trainer

Andreea Neagu este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (licență în Comunicare și Relații Publice), a finalizat programul masteral de Comunicare și Publicitate la Școala Națională de Științe Politice și Administrative și cel de Istoria și Circulația Ideilor Filosofice la Facultatea de Filosofie din cadrul Universității din București. 
În prezent, Andreea este doctorand în filosofie la Școala Doctorală a Facultății de Filosofie a Universității din București. 
Cu experiență didactică în mediul universitar și cel al educației informale, Andreea a coordonat până acum seminare în cadrul Facultății de Filosofie, a organizat programe de training în mediul corporate pe teme precum depășirea obstacolelor muncii de acasă, facilitarea tranziției către un model de muncă hibrid, ce înseamnă succesul, precum și cursuri de dezvoltare personală în mediul educației informale: tehnici și strategii de argumentare, întrebări care ne frământă - o perspectivă filosofică. 

Preț cu TVA
1089 RON
Înscrie-te la curs

Colaboratori