Cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, Institutul de Studii Financiare  a organizat în 4 locații diferite o serie de evenimente cu teme din domeniul financiar, astfel:

București

În cadrul ASE București a fost organizată o sesiune de educație financiară pentru masteranzii facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori.

La întâlnire au fost prezenți domnul Adrian Marin, Președinte UNSAR, CEO Generali Asigurări,  și domnul Dragoș Neacșu, Președinte Erste Asset Management, în calitate de vorbitori, și aproximativ 140 de masteranzi.

Pe lângă posibilitățile de angajare în cadrul unui asigurător, domnul Marin a prezentat principalele provocări ale industriei din această perioadă: legea RCA, legea privind  asigurările obligatorii de locuință, nevoia de creștere a asigurărilor de viață și de sănătate. Ca urmare a nivelului redus de educație financiară, UNSAR a propus o platformă educațională destinată consumatorului de asigurări asiguropedia.ro.

Prin prezentarea sa, domnul Dragoș Neacșu a subliniat aceeași necesitate de educație financiară rezultată din primul studiu realizat în România privind investițiile realizate de români. Din păcate, potrivit studiului, la baza deciziilor privind investițiile personale stau mai degrabă impresii, păreri ale grupului de prieteni și nu neapărat cărți sau site-uri de specialitate.

Soluția bazată pe rezultatele studiului a fost lansarea unui program România investește, broșuri cu informații pe înțelesul consumatorului, inclusiv un site www.romaniainvesteste.ro.

Timișoara

În parteneriat cu Facultatea de Management Agricol, ISF a organizat workshop-ul cu tema ”Rolul Educației Financiare în succesul Afacerilor din Sectorul Agricol”.

La întâlnire au fost prezente aproximativ 120 de persoane, studenți în an terminal dar și cadre didactice.

Evenimentul a fost deschis de dnul Decan Prof. Dr. Ioan Brad care a apreciat contribuția educației financiare în domeniul Afacerilor Agricole. A urmat intervenția doamnei  Voichita Coos, Director Regional  Vânzări- Regiunea Banat Asirom și a domnului Alexandru-Ducu Havrics, Executive Director Wilson Insurance Broker. Din perspectiva asigurătorului, doamna Voichita Coos a vorbit despre produsele de asigurare dedicate domeniului agricol și despre cum poți ajunge să activezi în domeniul asigurărilor. Din perspectiva intermediarului, domnul Alexandru-Ducu Havrics a prezentat modul cum funcționeaza un broker în piață și rolul acestuia în reprezentarea intereselor asiguraților.

Cluj

În parteneriat cu Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș, ISF  a organizat o sesiune de educație financiară în aula universității. La întâlnire au fost prezenți aproximativ 120 de masteranzi și studenți în an terminal ai Facultății de Ștințe Economice, Juridice și Administrative.

În cadrul evenimentului au fost prezentate procese de dobândire de competențe, nu doar acumulare de cunoștiințe, câteva metode de investiție și strategiile de a evita principalele pericole aferente. S-au punctat comportamente de bune practici și cât este de important dobândirea expertizei în domeniu și cum ajută aceasta în carieră.

Constanța

ISF a organizat întruniri cu 3 firme de asigurări: Gothaer, Omniasig și Groupama pentru a le prezenta importanța educației în domeniul asigurărilor.

 

ZME
Categorie