24 Februarie 2020

În atenția: Societăților și a intermediarilor principali

  Privind cerința prevezută de Norma A.S.F. nr.20/2018 la art.11 alin (1), dorim să vă informăm următoarele:

- contractele noi, încheiate cu intermediarii secundari persoane fizice, sunt raportate către ISF prin crearea conturilor în Platforma ISF, sau dacă există cont deja creat pentru intermediarul respectiv atunci în contul acestuia trebuie să se indice noua entitate cu care acesta colaborează;

- pentru contractele suspendate, care intră sub incidența Normei A.S.F. nr. 19/2018 art.4 alin.(16), raportarea privind aplicarea suspendării unui contract al unui intermediar secundar persoană fizică, se realizează conform tabelului excel transmis inițial de ISF, cu notificarea ulterioară a ISF privind data la care încetează suspendarea. La data la care încetează suspendarea, se prelungește valabilitatea certificării intermediarului secundar cu maximum 60 de de zile, dacă certificatul acestuia a expirat în timpul suspendării.

Reguli de transmitere:

  1. Pentru ca aceste informații să fie transmise în mod unitar, vă rugăm să utilizați următorul model,

  2. Situațiile se transmit exclusiv pe adresa de e-mail: suport.examinări@isf.ro,

  3. Situațiile se transmit în format excel pentru a putea fi prelucrate ulterior,

  4. Situațiile actualizate transmise conțin doar modificările survenite față de ceea ce ați transmis deja. Practic, în aceste situații indicați: contractele suspendate,

  5. Orice situație transmisă care nu va fi conform cerințelor mai sus menționate nu vor fi luate în considerare.