27 Noiembrie 2023

Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu Academia de Studii Economice din Bucuresti vă invită în data de 12 Decembrie 2023, ora – 18:00 la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul carierei și prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii.


Invitați speciali la sesiunea din 21 noiembrie:

Prof.univ.dr. Marian SIMINICĂ, Director executiv al ISF și profesor universitar doctor la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, susține cursuri la disciplinele Analiză economico-financiară și Diagnosticul financiar al firmei și este conducător de doctorat în domeniul Contabilitate. Are o experiență bogată în managementul universitar, ocupând funcția de Prodecan al Facultății (2008 – 2012), responsabil cu cercetarea științifică și asigurarea calității învățământului, precum și pe cea de Decan, în perioada 2012 – 2016. A fost Vicepreședinte al Consiliului Director al Asociației Facultăților de Economie din România (2012-2016). Este membru al mai multor asociații profesionale din domeniul economic, respectiv: expert evaluator ANEVAR, fiind Secretar General al asociației în perioada 2016-2017; expert contabil, membru CECCAR; consultant fiscal, membru CCFR. Din anul 2014 este Vicepreședinte al Societății Române de Analiză Economico - Financiară (SRAEF). Din anul 2017 este membru al Comisiei CNATDCU ”Științe Economice și Administrarea Afacerilor”, iar din anul 2018 membru al Comisiei de experți permanenți ARACIS, contribuind la evaluarea externă a numeroase programe de studii de licență și masterat din domeniul economic. Are o vastă experiență în activitatea de cercetare științifică concretizată în publicarea a 7 cărți și manuale universitare, peste 60 articole în reviste de specialitate, dintre care 12 articole în reviste indexate Web of Science cu AIS nenul, participarea la conferințe naționale și internaționale, participarea la contracte de cercetare științifică ca director de grant sau membru în echipa de cercetare. Este recenzor pentru mai multe reviste indexate Web of Science și membru în comitetul de redacţie pentru mai multe reviste indexate în Baze de Date Internaționale. Direcțiile principale de cercetare sunt: performanțele financiare și riscurile întreprinderilor; analize economico-financiare sectoriale; modele de cercetare a comportamentului întreprinderilor.

Camelia Cătălina JOLDEȘ ocupă funcția de analist financiar în Serviciul Stabilitate Financiară și Analiză de Piață din cadrul Direcției Generale Strategie și Stabilitate Financiară în Autoritatea de Supraveghere Financiară. A absolvit cursurile Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, din cadrul ASE București în anul 2015, cursurile masterului de Tehnici Actuariale al Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, din cadrul ASE București în anul 2017, obținând titlul științific de doctor în economie în anul 2020. A publicat articole de specialitate în reviste indexate Web of Science.

-