12 Martie 2026

Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori și Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune din Academia de Studii Economice din București invită studenții celor 2 facultăți să participe în data de 12 martie 2026, ora 17:30 în format fizic, la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF.

Prin prezentări interactive și studii de caz susținute de specialiștii din domeniu, evenimentul va explora subiecte esențiale legate de educația financiară și comunicarea în afaceri, facilitând astfel o înțelegere aprofundată a mecanismelor specifice fiecărei teme.

INVITAȚII SPECIALI la acest eveniment sunt:

Ieronim ȘTEFAN este licențiat în Administrație și Management Public și deține un master în Bănci și Asigurări, ambele obținute la Academia de Studii Economice din București. În prezent, este doctorand la Universitatea din Craiova. Cu o pregătire solidă în domeniul economic, a acumulat experiență profesională în cadrul Institutului Cultural Român (ICR), la serviciul financiar-contabilitate și la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA). Din 2020 face parte din echipa Institutului de Studii Financiare (ISF), unde din 2024 coordonează Departamentul de Educație Financiară. Este certificat ca Formator și Manager de Proiect.

Mihai Stanca - Autor, trainer, antreprenor în serie, CDO HRUP Group și fost Vicepreședinte al Patronatului Antreprenorilor Contabili din România, cu o experiență de peste 15 ani în lumea consultanței, fost manager pentru Europa de S-E într-o companie multinațională.

Pasionat de psihologia comportamentului uman, mentor și creator pentru mai multe programe naționale de dezvoltare personală și de afaceri, deține mai multe certificări naționale și internaționale în domeniile menționate. A susținut cursuri și programe care au impactat pozitiv peste 5000 de persoane, atât în România, cât și în SUA. Până în prezent a lucrat, cu rezultate remarcabile, cu zeci de manageri din companii de renume, multe dintre ele fiind în top 3, atât la nivel național, cât și internațional. Oamenii reprezintă cea mai mare valoare a unei companii, indiferent de industrie. Crede că educația e soluția pentru mai bine, indiferent de vârstă sau funcție. „Succesul este reprezentat de acțiuni productive mici, repetate zi de zi.” – Mihai Stanca

-