Institutul de Studii Financiare şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad vă invită în data de 17 octombrie 2025, ora 14:00 – la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laboratorul Academic ASF. Seminarul cuprinde prezentări interactive, prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul educației financiare, al pieței de capital si al pieței de asigurări.
Invitați speciali la sesiunea 17 octombrie 2025:
Ieronim ȘTEFAN - licențiat în Administrație și Management Public și deține un master în Bănci și Asigurări, ambele obținute la Academia de Studii Economice din București. În prezent, este doctorand la Universitatea din Craiova. Cu o pregătire solidă în domeniul economic, a acumulat experiență profesională în cadrul Institutului Cultural Român (ICR), la serviciul financiar-contabilitate, și la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA). Din 2020 face parte din echipa Institutului de Studii Financiare (ISF), unde, din 2024, coordonează Departamentul de Educație Financiară. Este certificat ca Formator și Manager de Proiect;
Cristian PASCU - Absolvent al Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Cristian Pascu are o experienţă de peste 25 ani în piaţa de capital. Este Directorul Departamentului Instituţii Financiare din BCR, Membru în Consiliul de Administrație al Bursei de Valori București, poziţie din care a participat în multe grupuri de lucru pentru modificarea legislaţiei referitoare la fondurile de investiţii şi la fondurile de pensii. Are un masterat în Management Financiar şi în Politici Publice şi Integrare Europeană;
Florentin TUDOR - este expert în Management în Compartimentul de Educaţie Financiară din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară și este absolvent al Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative din Craiova din 2003. Fost Consilier Juridic în cadrul SIF Oltenia SA între anii 2005 şi 2011, a activat și ca Inspector de Specialitate în Serviciul de Supraveghere şi Analiză Piaţă, Sectorul Pensii Private, între 2013 şi 2024;
Roxana BĂLUȚĂ - este Coordonator Programe și Specialist Asigurări Viață și Sănătate în UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România și are o carieră remarcabilă în asigurări, din care 8 ani de experiență extinsă în remodelarea și îmbunătățirea proceselor operaționale, dar și în dezvoltarea de produse de asigurare. Înainte de se alătura asociației profesionale a asigurătorilor, Roxana a fost responsabilă de managementul proiectelor în cadrul uneia dintre cele mai cunoscute companii din industrie. În prezent, Roxana gestionează mai multe programe în cadrul UNSAR, coordonând totodată activitatea grupului de Marketing, Comunicare și PR, a celui de Digitalizare și Inovație, dar și Secțiunea Asigurări de Viață și Sănătate.
