30 Septembrie 2025

Institutul de Studii Financiare şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Universitatea din București vă invită în data de 6 octombrie, ora 10,  la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laboratorul Academic ASF. Seminarul cuprinde prezentări interactive, prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul educației financiare și al pieței de capital.


Invitați speciali la sesiunea 6 octombrie 2025:

Ieronim ȘTEFAN - Licențiat în Administrație și Management Public și deține un master în Bănci și Asigurări, ambele obținute la Academia de Studii Economice din București. În prezent, este doctorand la Universitatea din Craiova. Cu o pregătire solidă în domeniul economic, a acumulat experiență profesională în cadrul Institutului Cultural Român (ICR), la serviciul financiar-contabilitate, și la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA). Din 2020 face parte din echipa Institutului de Studii Financiare (ISF), unde, din 2024, coordonează Departamentul de Educație Financiară. Este certificat ca Formator și Manager de Proiect.

Bogdan TUDOSIE - are o experiență extinsă în vânzări și tranzacționare pe piețele financiare. În prezent organizează și coordonează activitatea de vânzări în cadrul BRD Asset Management. Este membru activ al asociației CFA România din anul 2013 când i-a fost acordată titulatura CFA, una dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniștilor din domeniul financiar.

 

image