29 Aprilie 2021

Institutul de Studii Financiare în parteneriat cu Universitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca vă invită în data de 10 mai 2021, ora 14:00 la Seminarul de Perfecționare vocațională SmartFIN@ISF. Seminarul cuprinde prezentări interactive pe subiectul carierei și prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul asigurărilor, pieței de capital, pensii.


Invitați speciali la sesiunea din 10 mai:

Prof. univ. dr. Marian SIMINICĂ, Director executiv al ISF și profesor universitar doctor la Universitatea din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, susține cursuri la disciplinele Analiză economico-financiară și Diagnosticul financiar al firmei și este conducător de doctorat în domeniul Contabilitate. Are o experiență bogată în managementul universitar, ocupând funcția de Prodecan al Facultății (2008 – 2012), responsabil cu cercetarea științifică și asigurarea calității învățământului, precum și pe cea de Decan, în perioada 2012 – 2016. A fost Vicepreședinte al Consiliului Director al Asociației Facultăților de Economie din România (2012-2016). Este membru al mai multor asociații profesionale din domeniul economic, respectiv: expert evaluator ANEVAR, fiind Secretar General al asociației în perioada 2016-2017; expert contabil, membru CECCAR; consultant fiscal, membru CCFR. Din anul 2014 este Vicepreședinte al Societății Române de Analiză Economico - Financiară (SRAEF). Din anul 2017 este membru al Comisiei CNATDCU ”Științe Economice și Administrarea Afacerilor”, iar din anul 2018 membru al Comisiei de experți permanenți ARACIS, contribuind la evaluarea externă a numeroase programe de studii de licență și masterat din domeniul economic. Are o vastă experiență în activitatea de cercetare științifică concretizată în publicarea a 7 cărți și manuale universitare, peste 60 articole în reviste de specialitate, dintre care 12 articole în reviste indexate Web of Science cu AIS nenul, participarea la conferințe naționale și internaționale, participarea la contracte de cercetare științifică ca director de grant sau membru în echipa de cercetare. Este recenzor pentru mai multe reviste indexate Web of Science și membru în comitetul de redacţie pentru mai multe reviste indexate în Baze de Date Internaționale. Direcțiile principale de cercetare sunt: performanțele financiare și riscurile întreprinderilor; analize economico-financiare sectoriale; modele de cercetare a comportamentului întreprinderilor.

Conf. univ. dr. Laura Elly NAGHI, doctor în domeniul Finanţe - Asigurări cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul formării profesionale a adulţilor. A finalizat studii post-doctorale în cadrul ASE Bucureşti în domeniul asigurărilor. Are mai multe cărţi publicate în domeniul financiar, articole BDI şi participări la conferinţe internaţionale în mod frecvent. Trainer autorizat ANC, cu certificări internaţionale, a participat la  elaborarea de manuale de formare profesională specifice pieţelor financiare nebancare. Susţine prezentări în cadrul evenimentelor organizate în piaţa financiară, inclusiv proiecte de educaţie financiară în rândul elevilor (gimnaziu, liceu) si profesori preuniversitari.

Remus DĂNILĂ are o experiență de 15 ani pe piețele de capital, atât în industria de brokeraj cât și în cadrul burselor de valori. În perioada 2005-2016, Remus a lucrat pentru grupul belgian KBC Securities în Romania, Belgia și Ungaria, fiind responsabil de activitatea de brokeraj pentru clienții instituționali. Ulterior, el s-a alăturat Bursei de Valori din Budapesta, responsabil de dezvoltarea parteneriatelor internaționale. Din 2019, Remus face parte din echipa BVB, acoperind activitățile de Public și Investor Relations, fiind implicat de asemenea în proiectele de Business Development. El este abolvent al programului de MBA al HEC Paris și al Facultății de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori de la ASE.

Alina CERNESCU este absolventă de Sociologie în cadrul Universității București și a unui master în Comunicare Corporativă. Alina și-a început activitatea profesională în HR în anul 2012, trecând prin diverse zone de expertiză (recrutare, training, dezvoltare organizațională). Din 2015 este în echipa UNIQA, iar în prezent coordonează activitatea de training și dezvoltare organizațională. Programele de dezvoltare coordonate pleacă de la realitatea că orice experiență ne transformă și că putem deveni cea mai bună versiune a noastră.

Florin TĂTARU are peste 17 ani experiență în domeniul asigurărilor auto. A lucrat 5 ani în subscrierea asigurărilor auto în cadrul direcției centrale: coordonarea echipei tehnice de subscriere, participarea activă la actualizarea condițiilor CASCO, coordonarea brokerilor de asigurare și a structurilor interne de agenți, efectuarea de training-uri de specialitate. A lucrat 12 ani în cadrul Departamentului Daune Auto – direcția centrală. A realizat și implementat în cadrul companiei fluxurile și procesele de soluționare a dosarelor de daună totală timp de 5 ani și a dosarelor de regres timp de 7 ani.

 

-