14 Septembrie 2020

În baza Deciziei Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară de la începutul lunii septembrie 2020, componența Consiliului Director ISF (Institutul de Studii Financiare) a fost modificată, iar funcția de Președinte i-a revenit lui Valentin IONESCU (foto), anterior acesta deținând funcția de Vicepreședinte al Institutului de Studii Financiare.

Valentin IONESCU, Președintele Institutului de Studii Financiare, a declarat, pentru 1asig.ro, ca Institutul de Studii Financiare va deveni un pilon pentru susținerea educației financiare în România.


"În contextul evoluției piețelor financiare din ultimii ani, educația financiară și formarea profesională permanentă au devenit deosebit de importante pentru toate categoriile de specialiști și profesioniști care activează în cadrul piețelor financiare. Importanța formării și dezvoltării profesionale a crescut considerabil în ultimii ani, datorită ritmului accelerat în care au loc schimbări în organizarea și funcționarea piețelor financiare, existând o puternică relație de interdependență între cele două procese", a afirmat noul Președinte al Institutului de Studii Financiare.

Tot interviul îl puteți urmări aici : Interviu Valentin Ionescu, noul Președinte al Institutului de Studii Financiare

Valentin Ionescu