01.12.2022 - 01.12.2022
Trainer
Cecilia Adelina Burlacu
Tip curs
Sală
Grup țintă

Programul cursului „Subscrierea în asigurările de viață. Noțiunile de bază în asigurările de viață individuale” se adresează:
- angajaților din societățile de asigurare;
- angajaților din societățile de intermediere în asigurări.

Obiectivele cursului

La finalul programului, participanții vor înțelege rolul underwriter-ului în evaluarea corectă a riscurilor preluate de către companie, în cazul asigurărilor de viață, își vor fi însușit cunoștințele esențiale în materie de underwriting (selecția și evaluarea primară a riscurilor medicale, ocupaționale, financiare, rezidențiale) și vor percepe influența procesului de subscriere asupra rezultatelor companiei de asigurări de viață.

Tematica

Principalele teme abordate:
1.Necesitatea selecției riscului
2. Etapele selecției riscului
3. Analiza cererii de asigurare și a documentelor anexe
4. Factorii de risc medical
5. Bolile cu cel mai mare impact asupra speranței de viață
6. Factorii de risc non-medical
7. Instrumente de subscriere

Investiție

Investiția pentru acest program include: suportul de curs; coffee break și gustare prânz; certificate de participare, taxa pentru validarea și înregistrarea creditelor.

Detalii curs

Programul „Subscrierea în asigurările de viață” se adresează persoanelor care doresc dezvoltarea unei cariere în domeniul underwritingului/evaluării riscului în asigurările de viață. Obiectivul cursului „Noțiunile de bază în asigurările de viață individuale” este de a înțelege scopul evaluării riscului în activitatea de asigurare, de a stăpani terminologia curentă în domeniu, de a cunoaște modalitățile de selecție a riscurilor și de a dobândi competențe primare în underwriting-ul medical și non-medical.
Programul este împărțit în sesiuni teoretice și sesiuni practice – studii de caz. Exercițiile practice vor fi atât individuale, cât și pe echipă, cu feed-back din partea lectorului.

Participanților la acest curs li se vor aloca 10 de puncte credit aferente pregătirii profesionale continue pentru distribuitori de asigurări, conform Normei A.S.F. nr.20/2018.

Cursul poate fi parcurs o singură dată în cadrul programului de formare profesională continuă a distribuitorilor de asigurări.

Nr. de credite
10
Nr. de ore
7
Detalii Trainer

Certified Medical Underwriting Specialist (C.U.S.) acreditat de The Chartered Insurance Institute (C.I.I.), U.K., organizație profesională a specialiștilor din industria asigurărilor și serviciilor financiare. 
Absolventă a Facultații de Psihologie, Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București, Cecilia Adelina BURLACU și-a început cariera ca underwriter la AIG Life, acum Metropolitan Life, în anul 2000. A participat la numeroase cursuri de specialitate în străinătate și a adăugat experienței profesionale arii precum evaluarea daunelor și managementul produselor de asigurare.

Locatie
Bucuresti, sediul ISF
Preț cu TVA
476 RON
Înscrie-te la curs